Într-o lume care se mișcă rapid, găsirea echilibrului între pasiunea pentru literatură și iubirea față de natură poate părea o provocare. Totuși, există oameni pentru care aceste două lumi nu doar că se întâlnesc armonios, dar se și îmbogățesc reciproc. Unul dintre acești oameni este Georgiana Marcu, o tânără profesoară de limba română și engleză, ale cărei pasiuni se reflectă nu doar în cariera sa, ci și în modul în care percepe și trăiește viața. Georgiana nu vede în educație doar o profesie, ci o misiune, o călătorie plină de descoperiri și realizări personale.
În acest interviu, Georgiana ne invită în lumea sa, unde literatura se întrepătrunde cu plimbările lungi în natură, unde fiecare carte citită adaugă o nouă nuanță înțelegerii sale despre viață și unde scrisul devine o formă de terapie, de exprimare a sinelui.
Aflăm cum fiecare obstacol întâmpinat a fost o lecție de viață, despre importanța de a zâmbi chiar și în momentele dificile și despre cum a reușit să transforme provocările în oportunități de creștere.
Dialogul nostru explorează conexiunea profundă dintre iubirea pentru cuvinte și cea pentru mediul înconjurător, și cum aceste două pasiuni modelează viziunea Georgianei despre educație și viață.
Prin întrebările adresate, descoperim o personalitate complexă, dedicată, care privește fiecare experiență ca pe o pagină importantă în propria carte a vieții.
Invităm cititorii să se alăture acestei conversații intime, în care sinceritatea și pasiunea pentru literatură și natură se împletesc într-un portret autentic al omului din spatele profesorului.
Dacă viața ta ar fi o carte, ce titlu i-ai alege și de ce?
Fiecare om scrie propria poveste, iar viața fiecăruia ar putea căpăta un titlu, unul dintre cele mai frumoase. Trăirile, experiențele acumulate, sentimentele, toate acestea reprezintă file ale cărții noastre.
În ceea ce mă privește, luând în considerare cumulul de experiență, cred că avântul acesta de a trăi mă face să aleg un titlu simplu, dar care ascunde un mesaj puternic, de efect: „Zâmbete”. Zâmbetul înseamnă bucuria de a trăi, înseamnă curaj, înseamnă libertate. Toți avem dreptul la zâmbete pentru că, până la urmă, ce altceva, dacă nu un zâmbet senin, poate oferi culoare vieții?
Ce carte te-a marcat în mod special și în ce mod consideri că a influențat direcția vieții tale?
Literatura a reprezentat dintotdeauna cheia la care am avut acces nelimitat atunci când am dorit să evadez din realitate. Cărțile citite valorifică diverse teme, însă tind să cred că cel mai tare m-a marcat o una deschisă pentru prima dată în copilărie, în urma unui eveniment nefericit ce a schimbat direcția vieții mele. Este vorba despre „David Copperfield”, de Charles Dickens. Anii copilăriei m-au provocat să traversez experiențe mai puțin plăcute, în urma cărora am învățat să zâmbesc. Această carte mi-a demonstrat faptul că, în ciuda momentelor de cumpănă, viața îți va surâde, în cele din urmă, deschizând drumul către fericire. Dezamăgirile aduc, odată cu ele, curajul de a păși hotărât în viață, dorința de a-ți croi un viitor luminos, așa cum însuși protagonistul romanului, David Copperfield, demonstrează: trăiește o copilărie nefericită, marcată de pierderea părinților și de tirania unui tată vitreg, dar găsește mijloace de existență ce-l vor ajuta să își găsească drumul în viață, dar și echilibrul, împlinirea.
Port în minte, dar si în suflet, o lungă serie de citate ce au deschis noi orizonturi în ceea ce privește devenirea mea. Dintre acestea, aș putea menționa: „Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce ești pentru ceea ce ai putea deveni…”
sau „O inimă iubitoare este cea mai adevărată înțelepciune.”
Care este momentul sau sentimentul care te inspiră cel mai tare atunci când alegi să scrii?
Nu cred că există un anumit moment sau sentiment. Cred că scrisul este spontan, iar inspirația vine din cele mai mărunte și diverse lucruri, din cele mai îndepărtate amintiri, uneori. Scrisul este despre sentimente intense, despre fapte pe care le pot mărturisi doar așezându-le pe hârtie. Scrisul reprezintă, în cele din urmă, pentru mine, eliberare de emoții, explozie de energie, de patos. Prin scris, simt că îmi pot consemna cele mai semnificative trăiri. Simt nevoia de a crea, de a-mi modela realitatea atunci când sunt entuziasmată, atunci când râd, atunci când sunt melancolică, atunci când se întâmplă să fiu dezamăgită. Creația vine ca o eliberare, iar sentimentele sunt variate.
Există un loc specific în natură unde te simți cel mai conectat (ă) la propria ființă? Spune-ne mai multe despre acest spațiu.
Absolut! Perioada copilăriei constituie punctul de referință în existența mea, pentru că, încă de atunci, bunicii mă purtau cu ei, la muncile câmpului. Desigur, eu urmăream cu mare atenție lumea necuvântătoarele, freamătul frunzelor, armonia naturii.
Spațiul natural, câmpul, dealurile, copacii cu ramurile lor largi și dese au reprezentat mediul ce m-a protejat de haosul lumii exterioare. Grădina din spatele casei este locul în care îmi plăcea să-mi petrec timpul și să îl dedic lecturii, pentru că mă simțeam în siguranță, iar ideile curgeau fără să îmi dau seama. Același lucru îl pot simți și acum, după mulți ani. Grădina din spatele casei mă primește cu aceeași încântare, iar viața capătă noi înțelesuri în acest spațiu destinat bucuriei de a fi, din nou, copil.
Cum contribuie plimbările tale lungi la procesul tău creativ sau la starea ta de bine?
Plimbările îmi oferă o stare de bine, mă liniștesc și mă ajută să mă regăsesc. Îmi place ca, deseori, la finalul zilei, să fiu eu cu mine, să îmi mulțumesc pentru cele realizate în ziua respectivă, să îmi fiu recunoscătoare pentru noi trăiri, pentru noi încercări, pentru noi provocări. Liniștea din mijlocul naturii contribuie la procesul devenirii mele, la mulțumirile pe care mi le adresez la finalul zilei. Cred că este extrem de important să ne fim nouă înșine recunoscători pentru fiecare fapt realizat, pentru fiecare clipă trăită frumos.
Poți împărtăși o lecție valoroasă pe care ai învățat-o dintr-o operă literară și cum ai aplica-o în viața ta?
Îmi place să identific lecții valoroase în fiecare carte citită, pentru ca fiecare are ceva de transmis. Așa cum am spus, eu găsesc fericirea în fiecare moment, pentru că fiecare zi aduce cu aceasta ceva nou. Mi-aduc aminte cu drag de faptul că titlul lucrării mele de licență a fost „Vârsta de aur a copilăriei”, abordând operele lui Ionel Teodoreanu. Valorile regăsite în universul descris de acest scriitor al copilăriei mi-au deschis sufletul, m-au învățat să prețuiesc fiecare clipă, m-au învățat să iubesc, să îmbrățișez cu bucurie cele mai diverse sentimente, toate văzute prin ochii protagoniștilor din trilogia „La Medeleni”: Dănuț, Olguța și Monica.
Pentru mine, opera lui Ionel Teodoreanu a fost, este și va fi o bucurie, pentru că, până la urmă, copilăria tocmai asta înseamnă, nu-i așa? Bucuria de a trăi!
În opinia ta, cum se completează reciproc iubirea pentru literatură și cea pentru natură în conturarea personalității tale?
Literatura cucerește, indiferent de locul în care te-ai afla. Totuși, consider că natura completează, amplifică starea de reverie, plasând cititorul într-un spațiu ideal, nealterat de universul exterior. Natura sintetizează frumosul, dăruiește liniștea de care omul are atât de multă nevoie. Terapia înseamnă o carte bună citită în inima codrului, în sânul muntelui, unde ciripitul păsărilor și mirosul ierbii completează întreaga stare de bine.
Literatura aduce speranță, aduce liniște, aduce imaginație, stârnește visuri, idealuri, iar natura surâde tuturor acestor stări descrise. Ne stau la dispoziție locuri atât de frumoase, de pline de viață, de soare, de lumină… noi trebuie doar să le descoperim, însoțiți, desigur, de o carte bună!
Ce sfat ai oferi tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în educație sau în domeniul literaturii?
In primul rând, să aibă curajul de a crede, să conștientizeze cât sunt de importanți, precum și forța ce se ascunde în interiorul lor. Este important să își valorifice plăcerile, să își manifeste dorințele și să creadă în propriile puteri, pentru că, în acest fel, drumul către reușită le este asigurat.
Educația este necesară, iar noi, tinerii, putem menține constantă această direcție pe care mulți alții au croit-o înaintea noastră.
Le sugerez, de asemenea, să fie curioși, să experimenteze și să fie dispuși să cunoască, pentru că experienta înseamnă cunoaștere!
Să aibă răbdarea de a se cunoaște, să ofere timp timpului, fără a grăbi lucrurile.
Educația poate schimba vieți, poate schimba mentalități, poate schimba o întreagă lume, astfel încât acest rol trebuie luat în serios. Tânărul ce descoperă drumul în educație va trebui să fie asumat, să fie responsabil și dedicat celor cărora le transmite cunoștințe.
Atâta vreme cât există educație, există speranță, există viitor!
